Acasă

       Știi cum e să te trezești acasă? Ai uitat, copile!

     E dimineață, deschid ochii cu greu încă sperând că o să-mi pot continua visul dacă închid iar ochii dar încerc și nimic, nu mă ajută nici glasul mamei care mă cheamă la masă. Mă decid că am dormit suficient și mă ridic, pășesc în bucătărie și acolo e mirosul îmbietor de lapte fiert, mi-e poftă, dar aș fugi mai degrabă spre ușă. Vreau să ajung în uliță unde știu că urmează să am o zi grozavă pentru că am simțit mirosul, da! E mirosul de măr înflorit și de ploaie, e primăvară! 
    Sentimentul nu durează mult, îmi scapă o lacrimă dar o țin să nu cadă pentru că, "nu e cazul!". Preț de 3 secunde am uitat că am venit doar pentru câteva zile acasă, m-am văzut copil iar. Copilul care nu avea nevoie de mâncare sau odihnă, copilul care uita să intre înapoi în casă dacă nu insista mama, copilul care inspira mireasma copacilor înfloriți cu atâta plăcere pentru că știa că începând de atunci poate cuceri lumea. Și nu înțeleg de ce.. De ce îmi vin aceste lucruri în minte, de ce mă trezesc gândind că nu au trecut anii, de ce îi văd pe ai mei neschimbați, de ce doare că am crescut? De fapt nu doare, simt durere doar când vin acasă. E o durere dulce, plăcută.. Mă uit în jur și văd lucruri schimbate dar sentimentul e același, mâncarea are același gust, mama are aceeași voce, tata îmi dă cu aceeași căldură sfaturi. Sprijinul lor e neschimbat, iubirea e acolo,  se simte în aer dar rămâne tot acolo și eu plec, trebuie!
Trec anii și uit cum e să mă trezesc acasă..